RSS

Istoric

Începuturile Şcolii Normale “Gheorghe Asachi”

Decizia Ministerului Instrucţiunii – ministru era pe atunci C.C.Arion – de a acorda oraşului Piatra-Neamţ privilegiul înfiinţării primei şcoli normale care să deservească nevoile zonei din dreapta Siretului n-a fost uşoară, deoarece s-a dat o adevărată luptă între conducătorii politici din diferite judeţe. Hotărâtoare a fost stăruinţa prefectului din acea vreme, Leon Bogdan, om politic cu tradiţie veche, boierească, şi cu mare trecere în cercurile înalte, conducătoare.

În aceste condiţii, la începutul secolului al XX-lea, se simţea nevoia de mai mulţi învăţători şi mai bine pregătiţi, de aceea, în 1912, ministrul C. Arion  înfiinţează trei şcoli normale: la Turnu-Severin, la Constanţa şi la Piatra-Neamţ.

În activitatea şcolilor normale din Piatra-Neamţ putem distinge două perioade:

  1. Perioada 1912 – 1956, când au funcţionat ca unităţi de sine stătătoare:
    1. Şcoala Normală de Învăţători „Gh. Asachi” (1912 – 1956), care, din 1948, poartă numele de Şcoala Pedagogică de Învăţători;
    2. Şcoala Normală de Învăţătoare (1919 – 1955), care, din 1948, poartă numele de Şcoala Pedagogică de Învăţătoare;
    3. Şcoala Pedagogică de Educatoare (1949 – 1954).
  2. Perioada care începe din 1969 şi până în prezent, când au fost şcolarizaţi, într-o instituţie şcolară unică, atât băieţii, cât şi fetele, în specialităţile învăţători şi educatoare, în clase de liceu şi în clase postliceale. Între anii 1969 – 1983, unitatea şcolară funcţionează sub numele de Liceul Pedagogic din Piatra-Neamţ. După o întrerupere de 7 ani, în care a devenit liceu cu profil agro-industrial, este reînfiinţat în 1990, sub vechea denumire de Şcoala Normală „Gh. Asachi” din Piatra-Neamţ, iar din 1998 funcţionează sub denumirea de Liceul Pedagogic „Gh. Asachi” din Piatra-Neamţ.

Cum s-au desfăşurat evenimentele premergătoare deschiderii Şcolii Normale din Piatra Neamţ şi dificultăţile întâmpinate, ne relatează primul director al şcolii, profesorul de geografie Panaite Popovici: „Era prin vacanţa mare a anului 1912. Secretar general al Ministerului Instrucţiunii era venerabilul profesor ieşean, domnul C. Meissner, foarte mult  timp director al Şcolii Normale „Vasile Lupu” din Iaşi şi profesor de pedagogie la acea şcoală. Am fost înştiinţat de domnul Meissner că în anume zi va fi la Piatra şi că mă roagă să fiu şi eu prezent în oraş. N-am înţeles atunci motivul acestei invitaţiuni. În adevăr, domnul Meissner a sosit şi m-a luat să vizităm un teren cu o clădire, aflat pe strada Dărmăneşti. Fusese informată că pe acel teren s-ar putea construi un local de şcoală normală şi că, pentru moment, clădirea ar fi suficientă pentru instalarea începutului în şcoală. Domnul Meissner, negăsind potrivită clădirea, m-a rugat pe mine să mă preocup de căutarea unui local, urmând a-i comunica ulterior propunerile mele. Pe atunci, singura clădire care se putea folosi în acest scop nu era decât aceea în care era instalată prefectura „Casa Isăcescu, acum dispărută, de pe strada Petru Rareş). Prefectura urma să se mute în noul local, ceea ce a şi făcut în cursul lunii septembrie 1912… Între timp am fost numit directorul noii şcoli. Am înţeles abia atunci motivul pentru care domnul Meissner mă luase să vizităm terenul şi clădirea din str. Dărmăneşti. Sarcina direcţiei am primit-o cu oarecare îngrijorare. Trebuia totul creat: local, gospodăria necesară unui internat, etc. şi acestea cât mai repede. Cu toate silinţele depuse, reparaţia localului nu a putut fi terminată decât la începutul lunii noiembrie, aşa că deschiderea cursurilor nu s-a putut face decât la 15 noiembrie 1912. şcoala nu dispunea de corp didactic propriu. L-am împrumutat de la Liceul „Petru Rareş”. Şi, astfel, s-a început munca, cu o râvnă care face cinste colegilor care au primit ore la această şcoală”[1]. Aşa cum reiese din adresa nr. 80 / noiembrie 1912, înaintată preşedintelui Comisiei interimare Piatra-Neamţ de către Şcoala Normală de Învăţători[2], serbarea de inaugurare a cursurilor noii şcoli, la care au fost invitaţi a lua parte toţi membrii Comisiei interimare[3], a avut loc în ziua de 15 noiembrie 1912, la ora 3 p.m., în localul şcolii, cu următorul program:

v     Cuvântare ocazională ţinută de domnul Panaite Popovici, directorul şcolii.

v     Recitări şi coruri executate de elevii liceului.

Câteva luni mai târziu, la solicitarea conducerii şcolii, apare ordinul Ministerului Instrucţiunii şi al Cultelor nr. 18 795 din 15 martie 1913, prin care se face cunoscut că, prin decretul regal nr. 1 105 din 9 martie, şcoala va purta numele de Şcoala Normală de Băieţi „Gheorghe Asachi”[4].

În primul an, funcţionează numai clasa I, cu un efectiv de 45 elevi, cei mai mulţi provenind din judeţele Neamţ şi Bacău, dar şi din alte judeţe. În anul următor, adăugându-se o nouă clasă, a fost obţinut un al doilea imobil, casa Lalu, de pe strada Petru Rareş, ne. 21 (unde se află în prezent Cercul Militar). După ce s-au făcut reparaţiile necesare – dărâmări de pereţi, refaceri de podele, etc. – acest local a fost destinat pentru sălile de clasă, iar în casa Isăcescu a funcţionat internatul şi cantina. Pe măsură ce numărul elevilor a crescut, în următorii ani au fost închiriate casa Herşovici, de pe strada Alexandru cel Bun – pentru care s-a reziliat contractul în 1918 – şi casa Simionescu, de pe strada C. V. Şoarec[5]. Aşa cum ne relatează un fost elev din acele vremuri, cu toate că şcoala normală nu dispunea de un local propriu, prin modificările aduse clădirilor şi datorită simţului gospodăresc de care a dat dovadă administraţia şcolii, elevii au beneficiat de condiţii corespunzătoare: „sala de clasă era largă, luminoasă şi primitoare, iar dormitoarele sclipeau de curăţenie, încât cu viaţa de internat ne-am deprins uşor”[6]. Mâncarea la cantină, chiar în anii grei ai războiului, era bună, datorită strădaniilor doamnelor Valentina Focşa şi Eugenia Popovici, soţiile celor doi directori, „care se ocupau personal de alcătuirea meniurilor şi supravegheau gătitul mâncărurilor”[7].

Pentru a veni în sprijinul şcolii în procurarea zarzavaturilor pentru cantină cu cheltuieli minime, dar mai ales pentru a asigura condiţiile desfăşurării practicii agricole de către elevi, care era prevăzută în planul de învăţământ, în 1914, „domnul Nicu Ioaniu, prefectul judeţului, dăruieşte şcolii din partea prefecturii terenul, în întindere de 2 ha, de la Dărmăneşti, unde fusese cazarma călăraşilor”[8]. În acelaşi scop, Dimitrie Hogea, primarul oraşului, împreună cu Consiliul comunal donează şcolii 5 ha teren agricol din moşia comunală Dărmăneşti.

Cu timpul, s-a constituit şi personalul didactic propriu al şcolii, fie că unii profesori au părăsit liceele unde funcţionaseră anterior (N. Stoenescu, D. Focşa), fie că au venit direct la Şcoala Normală „Gh. Asachi” (I. Dragan, A. Cirillo, M. Ionescu). Cu toate greutăţile administrative, „era în şcoală o atmosferă de muncă serioasă, de încredere şi de entuziasm, care umplea cu prisos lipsurile de local, de bibliotecă, de material didactic”[9]. Şcoala a mers consolidându-se, la aceasta contribuind şi continuitatea conducerii, căci cei doi directori ce au funcţionat alternativ în perioada 1912-1922, Panaite Popovici şi Dimitrie Focşa, şi-au predat unul altuia timona într-o atmosferă de colegialitate şi prietenie, care a avut efecte benefice asupra activităţii şcolare.

Fotocopie după adresa nr.80, din noiembrie 1912, privind serbarea de inaugurare a şcolii.

Adresa nr. 18795, din 1913, prin care se conferea şcolii normale numele de „Gheorghe Asachi”

Şcoala în timpul primului război mondial

Mersul şcolii a fost normal până în 1916, când ţara noastră a intrat în război alături de Tripla Înţelegere (Antanta). Se ştie că, după euforia primelor succese ale armatei române, care trecuse Carpaţii şi cucerise aproape o treime din Transilvania, au urmat momentele grele ale retragerii sub loviturile armatei germane, condusă de Mackensen. Era o situaţie dramatică. Peste două treimi din Vechiul Regat erau sub ocupaţia duşmană şi o mare parte din populaţie luase calea pribegiei, îngrămădindu-se în Moldova. S-a nimerit o iarnă foarte grea, lipsea hrana, iar o epidemie de tifos a făcut ravagii printre ostaşi şi oamenii cazaţi în condiţii necorespunzătoare şi subalimentaţi.

În această situaţie, când era ameninţată însăşi fiinţa naţiunii, şcolile nu s-au mai deschis în toamna anului 1916, iar localurile deţinute de Şcoala Normală „Gh. Asachi” au fost transformate în spitale[10]. O parte din profesori (I. Dragan, N. Stoenescu, P. Popovici, N. Petre) şi unii elevi din ultimele clase au fost mobilizaţi, achitându-se cu cinste de obligaţiile lor către ţară şi fiind decoraţi cu ordine şi medalii militare. Profesorii nemobilizaţi (pr. V. Constantinescu, A. Cirillo, M. Stamatin, E. Istrate) au adus servicii în spitale pentru îngrijirea răniţilor împreună cu elevii cercetaşi, care erau utilizaţi ca brancardieri, infirmieri, furieri sau pentru serviciile poştale. Directorul şcolii, Dimitrie Focşa, a fost numit administrator al Spitalelor 330 şi 331[11].

Cu toate că anul şcolar 1916-1917 era pierdut sub raportul frecvenţei şcolare, continuitatea s-a putut realiza prin „aprobarea excepţională de a se susţine două sesiuni de examene particulare, la care s-au prezentat atât elevii şcolii, cât şi mulţi elevi promovaţi de la alte şcoli normale, fie refugiaţi, fie admişi din cauza greutăţilor de transport la şcoala de origine”[12]. La examenele particulare au fost admise şi fete, acesta fiind primul pas către şcoala mixtă în învăţământul normal. Cele două sesiuni de examene integrale au avut loc în iunie şi august 1917, iar corigenţele s-au susţinut în două etape, prima în octombrie şi a doua în decembrie, pentru elevii încorporaţi sau bolnavi[13].

Rezistenţa eroică a ostaşilor români la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, în vara anului 1917, a reînnoit speranţele şi a declanşat noi energii. Guvernul României de la Iaşi a înţeles că trebuie făcute toate eforturile pentru revigorarea vieţii economice, sociale şi culturale, inclusiv redeschiderea porţilor şcolilor. Era necesar, în primul rând, să se înlesnească copiilor de la sate accesul la şcolile secundare, mai cu seamă că pe la sate se aflau şi copii de-ai orăşenilor refugiaţi, care nu trebuia lăsaţi la voia întâmplării, ci educaţi şi instruiţi. Cum venirea acestora la oraşe pentru învăţătură era imposibilă în acel timp, legiuitorul de atunci a dispus înfiinţarea mai multor şcoli normale chiar la sate. S-au înfiinţat, în anul 1917-1918, în toată Moldova 40 de şcoli normale. În judeţul Neamţ, asemenea şcoli au luat fiinţă în comunele Hangu, Costişa-Zbereşti, Războieni şi Urecheni[14]. Aceste şcoli mixte au funcţionat numai cu clasa I, iar după un an au fost desfiinţate sau transformate în şcoli pregătitoare, pe baza Legii Mehedinţi, care avea la bază ideea că „ţăranii nu trebuie scoşi din mediul lor firesc, natural, atât de frumos, atât de sănătos şi atât de specific neamului nostru, de aceea feciorii de ţăran nu trebuie aduşi la şcolile secundare de la oraşe, unde viaţa cosmopolită îi determină, încetul cu încetul, să-şi schimbe obiceiurile şi portul, să-şi strice graiul şi să nu se mai întoarcă în mediul în care au crescut”[15]. În judeţul Neamţ s-au înfiinţat, în 1918, astfel de şcoli pregătitoare, care au funcţionat numai un an, cu clasele I – II, în satele Hangu, Bicaz, Războieni, Dobreni şi Humuleşti.

În aceste împrejurări politico-sociale, în luna septembrie 1917, ministrul I. Gh. Duca îl cheamă pe directorul Şcolii Normale „Gh. Asachi”, profesorul Dimitrie Focşa, căruia îi spune că „trebuie să funcţioneze şcolile… ca să facem probă că nu suntem dezorganizaţi”[16] şi îi cere să deschidă şcoala în orice condiţii. Cu concursul prefectului N. Brânzei, şi el profesor, s-au închiriat foste prăvălii pentru clase şi camere particulare pentru găzduirea elevilor, iar, când ruşii au părăsit într-o noapte Hotelul Metropol, şcoala a pus mâna pe el. în fine, în noiembrie 1917, au fost recuperate localurile din strada Petru Rareş şi au fost adunaţi elevii de la gazde. S-au utilizat unii profesori refugiaţi – printre care, profesorul de pedagogie C. Sudeţeanu, devenit ulterior profesor de sociologie la Universitatea din Cluj şi profesorul de limba română Pană Popescu –, profesorii nemobilizaţi ai şcolii şi profesori din Liceul „Petru Rareş”[17]. Cu aceste eforturi, şcoala a reuşit să-şi deschidă cursurile şi să funcţioneze fără întrerupere cu clasele III-VI.

În anul şcolar 1917-1918 au avut loc două evenimente importante în viaţa şcolii: înfiinţarea şcolii de aplicaţie şi absolvirea primei promoţii de elevi. Deoarece elevii clasei a VI-a trebuia să facă practică pedagogică, se înfiinţează în 1917 şcoala de aplicaţie, utilizându-se în acest scop Şcoala Primară de Băieţi nr. 1, încadrată mai ales cu învăţători refugiaţi. Din aprilie 1918, elevii clasei a VI-a încep să-şi pregătească lucrările pentru examenul de absolvire la pedagogie, istorie şi limba română[18], iar la sfârşitul anului şcolar, după susţinerea acestuia, iese pe porţile şcolii prima promoţie de absolvenţi, care s-au răspândit prin sate, dornici de a transmite copiilor lumina pe care au primit-o de la profesorii lor.

În primul an de activitate, şcoala de aplicaţie avea numai doi învăţători, pe Ion Florea – devenit, mai târziu, profesor de pedagogie şi inspector în Ardeal – şi Ion Rotaru, care-şi desfăşura activitatea sub direcţia profesorului de pedagogie Ion Dragan[19]. În vara anului 1919, o nouă serie de absolvenţi susţine examenul de capacitate. Erau încă vii în sufletul tuturor acele zile de neuitat din viaţa neamului nostru, care au adus Unirea provinciilor româneşti de peste munţi. De aceea, şcoala a organizat pentru proaspeţii absolvenţi o emoţionantă excursie în Transilvania, la care au participat şi profesorii şcolii, în frunte cu directorul Dimitrie Focşa, şi în cadrul căreia au putut cunoaşte frumuseţea locurilor, tradiţiile şi obiceiurile fraţilor din Ardeal[20].

Activitatea şcolară reintră în normal

După această perioadă zbuciumată, instaurarea păcii creează premisele trecerii la normalitate în activitatea şcolară. Elevii din alte zone ale ţării, ce-şi găsiseră vremelnic posibilitatea de a continua studiile la Şcoala Normală din Piatra-Neamţ, s-au reîntors acasă. După alipirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei la Vechiul Regat, se simţea nevoia de învăţători tineri, entuziaşti şi devotaţi, care să plece în noile provincii. De aceea, conducătorii ţării hotărăsc să înfiinţeze încă 35 de şcoli normale, printre care şi Şcoala Normală de Învăţătoare din Piatra-Neamţ, încât fetele, ce fuseseră şcolarizate timp de doi ani în clase mixte, părăsesc şi ele Şcoala Normală „Gh. Asachi”. În schimb, se reîntregeşte numărul de clase prin susţinerea, în vara anului 1919, a examenului de admitere, care asigură elevii clasei I şi prin popularea claselor a II-a şi a III-a cu elevi proveniţi din învăţământul particular şi de la şcolile pregătitoare, care, odată cu căderea guvernului marghiloman, şi-au închis porţile. Şcoala funcţionează deci, din nou, cu toate clasele, I-VI, începând din anul şcolar 1919-1920. profesorii recrutaţi în timpul războiului dintre refugiaţi pleacă şi ei, iar şcoala îşi constituie, treptat, un personal didactic propriu, care creşte de la an la an. Şcoala de aplicaţie se dezvoltă şi ea, funcţionând cu patru posturi, obţinându-se, în acest scop, noi săli de clasă la Şcoala Comercială Israelită şi la Grădiniţa de Copii nr.1, în anul şcolar 1919-1920 şi la Şcoala Primară de Fete nr.3 (situată pe locul unde acum este spitalul), din toamna anului 1920.

Sfera de activitate şi influenţa şcolii au crescut după 1919, când au început să se ţină şi aici, ca la şcolile vechi şi cu renume, fie examene de definitivat, fie de ajutori de învăţători, fie cursuri de vară cu suplinitorii veniţi aproape din toate părţile ţării”[21]. În anul 1921 şcoala este împroprietărită, tot în zona Dărmăneşti, cu încă 15 ha, încât, împreună cu cele 7 ha dobândite anterior, acum deţine o suprafaţă agricolă de 22 ha. Inventarul agricol constă, la acea dată, din unelte, maşini agricole şi 4 vite de muncă.

Dacă în toată această perioadă, când şcoala a funcţionat în condiţii dificile, s-au obţinut totuşi rezultate meritorii, recunoscute şi la nivel central, acestea se datorează, în mare parte, înţelegerii e către profesori şi elevi a menirii învăţătorului şi a importanţei şi specificului învăţământului cu profil pedagogic. Despre atmosfera ce domnea pe atunci în şcoală, directorul Dimitrie Focşa spunea: „Cu asemenea cadre minunate, cu copii curaţi la gând, hotărâţi la muncă, respectuoşi de autoritate, dispuşi la jertfă, având un ideal modest, dar limpede de îndeplinit, nu-i de mirare că s-a creat în şcoală o atmosferă de muncă serioasă, neprecupeţită, de colaborare sinceră, care naşte entuziasmul, de căldură familială bine închegată, în care se făuresc energiile şi valorile viitoare”[22].

Eforturi pentru construirea unui local propriu al şcolii

Era imperios necesar, totuşi, ca şcoala să aibă un local propriu, adecvat cerinţelor învăţământului normal şi care să grupeze toate activităţile sub acelaşi acoperiş. Nu se mai putea continua mult timp în condiţiile existente, adică într-un număr mare de clădiri neadecvate, aflate la distanţă unele de altele, a căror întreţinere şi chirie presupuneau cheltuieli mari. În septembrie 1922, când vine la conducerea şcolii Vasile Ghiţescu, aceasta funcţiona în cinci clădiri[23]. De aceea, în toamna anului 1922, când domnul C. Angelescu, ministrul instrucţiunii, începe memorabila campanie de construcţii şcolare, la prefectură au fost convocaţi mai mulţi oficiali, hotărându-se alcătuirea unui comitet de construcţie pentru cele două şcoli normale din Piatra-Neamţ, comitet care s-a constituit la 14 aprilie 1923 şi era format din:

v     Preşedinte: dr. Al. Comoniţă, prefectul judeţului.

v     Vicepreşedinţi: Eufrosina Săvescu – directoarea Şcolii Normale de Fete – şi Gh. Simionescu, inspector şcolar.

v     Arhitect: Eugen Albu, arhitectul Primăriei.

v     Casier: V. Ghiţescu, directorul Şcolii Normale de Băieţi.

v     Secretar: C. Luchian, secretarul Şcolii Normale de Băieţi.

v     Membri: M. Manoilescu, inspector silvic, I. T. Creţulescu, preşedintele Federalei „Alexandru cel Bun” şi pr. V. Constantinescu.

Toţi membrii comitetului au contribuit la realizarea acestui proiect, dar greul a fost dus de cei doi directori, V. Ghiţescu şi E. Săvescu. Din planurile trimise de la minister, s-a ales tipul 2, cu parter şi etaj, pentru 300 de elevi şi s-a hotărât amplasarea celor două localuri de şcoală pe o terasă a terenului din Dărmăneşti, care le oferea o frumoasă perspectivă. Această amplasare în afara oraşului – pe acea vreme, zona nu era locuită – făcea dificilă deplasarea profesorilor, însă oferea elevilor un cadru natural adecvat şi posibilitatea de a efectua practica agricolă chiar lângă şcoală. Pe de altă parte, această izolare a elevilor proveniţi de la ţară de contactul cu viaţa orăşenească era în spiritul ideilor poporaniste ale lui Simion Mehedinţi, de a păstra nealterate calităţile sufleteşti ale viitorilor învăţători şi preoţi ai satelor.

Lucrările de construcţie au durat 7 ani şi s-au realizat cu destule greutăţi, mai ales datorită lipsei de fonduri. Ele au fost executate în regie de către antreprenorul Carol Zane din Piatra-Neamţ şi au fost începute în vara anului 1923, când s-a obţinut un avans de 500 000 lei de la Minister, la care s-au adăugat sumele realizate de comitetul de construcţie şi comitetele şcolare din serbări şi sponsorizări.

În noul local al şcolii

„De aici înainte, spunea fostul director V. Ghiţescu, şcoala, având localul său, într-o poziţie minunată, cu un întins teren de cultură, a intrat într-o nouă fază de propăşire, reuşind a se ridica printre cele mai bune şcoli normale din ţară, datorită muncii fără de preget a conducătorilor şi slujbaşilor ei şi rezultatelor tot mai frumoase pe care le-a dat din an în an”[24]. Mutarea într-un local propriu, care a avut loc la 1 ianuarie 1931[25], a constituit un pas hotărâtor în activitatea şcolii, dar au fost necesari mulţi ani de trudă din partea conducerii, a cadrelor didactice şi a personalului administrativ ca să înzestreze noul spaţiu cu inventarul necesar şi să-l facă funcţional. Au fost înlocuite vasele de tablă cu veselă de faianţă, s-au procurat tacâmuri noi şi s-au pus feţe de masă, s-au cumpărat pături şi saltele, iar, în perioada 1934-1936, s-au instalat chiuvete şi s-au construit băi cu duşuri pentru elevi. În acelaşi timp, hrana s-a îmbunătăţit şi, printr-o bună gospodărire şi gestionare a fondurilor, s-au putut diminua taxele anuale şcolare de la o medie de 10 000 lei la una de 6 000 lei[26]. În 1934 se organizează, din iniţiativa profesorilor

Festivitatea punerii pietrei de temelie a construcţiei Şcolii Normale de Învăţători din Piatra-Neamţ. În prim plan, cu actul de fundaţie în mână, directorul Vasile Ghiţescu.

Localul Şcolii Normale de Învăţători „Gh. Asachi”, în care a funcţionat între anii 1931 şi 1956. începând din 1956, în această clădire funcţionează Casa de Copii Băieţi, acum Centrul de Plasament „Pietricica”.

Victor Andrei şi Ion Tăzlăuanu, muzeul şcolii, cu două secţiuni: etnografie – istorie şi ştiinţele naturale[27]. Tot acum, profesorul Victor Ţăranu pune bazele bibliotecii, care în câţiva ani ajunge la 4 000 de volume.

Prin trecerea la învăţământul normal de 7 clase, începând din anul şcolar 1931-1932, şi de 8 clase, începând din anul şcolar 1935-1936, se realizează un salt valoric în activitatea didactică de formare a viitorilor învăţători. Normaliştii beneficiază, prin noile programe, de o pregătire de cultură generală comparabilă cu cea a elevilor de liceu, deschizându-li-se, astfel, calea spre studii superioare şi dispun de mai multe ore pentru disciplinele de specialitate, în special, pentru practica pedagogică.

Şcoala dispune acum de un corp profesoral propriu, format din cadre didactice cu o bună pregătire şi ataşate acestei unităţi de învăţământ. În 1938-1939, funcţionau 17 profesori de bază şi 8 suplinitori, la care se adaugă 2 învăţători ai şcolii de aplicaţie[28]. Datorită distanţei mari din centrul oraşului până la şcolile normale, deplasarea personalului didactic se făcea cu un automobil vechi, proprietatea şcolii, sau cu un brek, de fapt, un docar amenajat cu bănci şi acoperit cu o prelată, care stârnea, uneori, ironia trecătorilor[29]. Trebuie să remarcăm că, între cele două şcoli normale a existat o strânsă colaborare, organizându-se numeroase activităţi comune, îndeosebi cultural-educative, excursii, etc.

Şcoala în timpul celui de-al doilea război mondial

Abia intrată pe făgaşul normal, viaţa şcolară este tulburată de dramaticele evenimente ce se precipită începând cu anul 1939: invadarea Basarabiei şi Bucovinei de către armatele sovietice, Dictatul de la Viena, prin care pierdem o parte însemnată din Transilvania şi declanşarea celui de Al doilea război mondial.

Cele mai mari dificultăţi s-au datorat ocupării, pe anumite perioade, a localului şcolii de către unităţi militare, mai ales spitale, şi mobilizării unor cadre didactice sau a elevilor din ultimele clase. În august 1940, şcoala este ocupată de două unităţi militare retrase din Bucovina – Regimentul 8 Vânători şi Spitalul Militar din Cernăuţi; de aceea, sesiunea de corigenţe se amână, se renunţă la examenul de admitere în clasa I, iar cursurile încep abia după plecarea celor două unităţi[30]. Lucrările de sfârşit de an se încheie înainte de termen, deoarece de la 1 iunie 1941 se mută în localul şcolii, Spitalul Z. I. 400 al Crucii Roşii, în care aveau să fie aduşi primii răniţi de pe frontul din Basarabia şi de la Odessa. Generalul Ion Antonescu, conducătorul statului, aflat la Piatra-Neamţ când a ordonat trupelor române să treacă Prutul, după ce a participat la ceremonia religioasă ce s-a desfăşurat la Biserica „Sf. Ioan”, zidită de Ştefan cel Mare, a făcut o scurtă escală la Şcoala Normală „Gh. Asachi” ca să verifice dacă au fost luate toate măsurile pentru darea în funcţiune a spitalului, după care a plecat spre front[31]. În luna august, s-a primit întâi vizita doamnelor Maria Antonescu şi Veturia Goga, în numele Comitetului de Patronaj, apoi a regelui Mihai şi a reginei mame Elena, conduşi de preşedintele filialei Crucii Roşii, doamna Eugenia Popovici şi de medicul şef al spitalului. Localul şcolii avea să fie eliberat abia la 14 decembrie 1941, când spitalul a fost mutat mai aproape de front. Totuşi, clasele a VII-a şi a VIII-a şi-au început cursurile în toamna anului 1941 graţie bunăvoinţei medicului şef al spitalului, colonelul Nubert Grigore, care, în urma unei înţelegeri cu directorul şcolii, Virgil Dobrescu, pune la dispoziţia acestuia 4 săli de clasă şi sufrageria. În această perioadă, elevii, sub îndrumarea preotului Gheorghe Cârlig şi a profesorului I. Sâmbotin, au vizitat pe răniţi şi le-au dăruit diferite obiecte de uz personal şi cărţi, cumpărate din beneficiile obţinute la serbări[32]. Pentru elevii claselor I – VI, rămaşi acasă, profesorii au redactat programe de studiu individual, cu indicaţii metodice şi, de abia în decembrie se încep cursurile cu toate clasele[33]. În februarie 1943, din nou conducerea şcolii este obligată să concentreze materia, deoarece urma ca localul să fie ocupat de un spital militar al Crucii Roşii[34]. Procesul de învăţământ a fost dereglat şi de mobilizarea unor cadre didactice, care au lipsit de la cursuri perioade îndelungate de timp[35], şi de chemarea sub arme a unor elevi din ultimele clase. În anul şcolar 1943-1944, numărul acestora a fost atât de mare (6 elevi din clasa a VII-a şi 14 elevi din clasa a VIII-a), încât cele două clase a VIII-a au fuzionat într-o singură clasă.

În primăvara anului 1944, când înaintarea trupelor ruseşti pe teritoriul Moldovei determină statul să evacueze instituţiile, şcoala normală a încheiat situaţia şcolară în mod excepţional până la 23 martie şi, conformându-se ordinului Ministerului Culturii Naţionale şi al Cultelor nr. 44 444 / 1944, s-a refugiat în judeţul Dolj[36]. Dintr-o adresă înaintată de conducerea şcolii, la 4 iunie 1944, către Inspectoratul Şcolar Iaşi, şi el refugiat, reiese că sediul Şcolii Normale „Gh. Asachi” era atunci în comuna Mileşti, dar profesorii domiciliau şi activau şi la alte şcoli din localităţile învecinate[37]. Ulterior, Şcoala Normală „Gh. Asachi” se stabileşte la Liceul Comercial de Băieţi din Craiova.

După încheierea armistiţiului, la 30 august 1944, consiliul pedagogic hotărăşte, aşa cum reiese din procesul verbal încheiat la 3 octombrie 1944, revenirea la Piatra-Neamţ[38]. Transportul arhivei şi al celorlalte bagaje aparţinând şcolii sau cadrelor didactice s-a realizat cu dificultate, deoarece calul şi căruţa fuseseră luate de ruşi, iar boii vânduţi, căci şcoala nu mai dispunea de fonduri pentru furaje. Ajunşi la Piatra-Neamţ, conducerea şi corpul didactic al şcolii s-a instalat provizoriu la Liceul „Petru Rareş”, deoarece localul din Dărmăneşti era avariat. Tot aici încep cursurile la 9 aprilie 1945[39], iar la 14 mai 1945 şcoala reuşeşte să se mute în localul propriu[40]. Din cauza întârzierii începerii anului şcolar 1944-1945, elevii susţin examene particulare pentru semestrul I în perioada 28 mai – 9 iunie, cursurile se prelungesc până la 10 iulie[41], iar examenul de capacitate se ţine în august. Pentru elevii care au venit cu întârziere din refugiu se mai organizează, în toamnă, examene integrale.

De abia începuse să funcţioneze din nou şcoala, când apare un nou pericol, intenţia Ministerului de a desfiinţa această unitate de învăţământ. Corpul profesoral, aşa cum reiese din procesul verbal datat 15 iulie 1945, se opune vehement, dar şi argumentat, acestei hotărâri, obţinând până la urmă câştig de cauză[42].

Perioada postbelică

După război a urmat o perioadă foarte dificilă, care a durat până prin 1948, ba chiar şi după aceea. Populaţia a trebuit să suporte povara stricăciunilor provocate de anii de război şi plata unor mari despăgubiri către U.R.S.S., la care s-a adăugat foametea datorată secetei cumplite din vara anului 1946, care a compromis recolta agricolă şi a dus la moartea unui mare număr de vite. Este şi perioada crâncenelor încleştări politice, care au precedat instaurarea forţată a noului tip de societate, societatea comunistă. Cum era de aşteptat, aceste împrejurări şi-au pus amprenta asupra învăţământului.

Conducerea Şcolii Normale „Gh. Asachi” reuşeşte să deschidă anul şcolar 1945-1946 abia la 29 octombrie şi chiar la această dată mulţi elevi nu se prezentaseră la cursuri, iar lista profesorilor nu era definitivată. Şcoala nu putuse face o aprovizionare corespunzătoare cu lemne, neavând nici fonduri, nici mijloace de transport; de aceea, vacanţa de iarnă s-a prelungit din 17 decembrie până la 1 februarie[43], iar în anul următor din 14 decembrie până la 13 ianuarie[44]. Cantina nu avea ce să dea de mâncare elevilor interni, aşa cum reiese din procesul verbal al consiliului profesoral datat 19 noiembrie 1947, când se ia hotărârea „să se facă o adunare generală a tuturor părinţilor pentru a-şi îndeplini obligaţiile de a aduce alimentele necesare copiilor lor şi banii pentru taxă, altfel şcoala nu poate să-şi procure zahărul, uleiul şi celelalte alimente şi în plus nu-şi poate achita lumina şi apa”[45]. Alimentele fiind raţionalizate, nici cadrele didactice n-o duceau mai bine[46].

Datorită instabilităţii politice, în această perioadă s-au produs dese schimbări în conducerea şcolii, alternând ca directori profesorii Ion Lumiceanu şi Haralambie Mihăilescu, uneori la interval de câteva luni. Trebuie să remarcăm însă, că această discontinuitate a conducerii nu a afectat prea mult procesul de învăţământ, datorită conştiinciozităţii profesorilor şi relaţiilor de colaborare ce caracterizau colectivul didactic.

Începând din august 1948, prin aplicarea reformei învăţământului, se aduc modificări importante structurii şi conţinutului acestuia. Gimnaziul unic, de 3 ani, care luase fiinţă încă din 1945, se generalizează acum, sub forma ciclului II al învăţământului elementar, şcolile secundare rămânând numai cu ultimele 4 clase, sub numele de şcoli medii. Ca urmare, şi Şcoala Normală de Învăţători „Gh. Asachi”, care-şi schimbă numele în Şcoala Pedagogică nr.1 de Băieţi, funcţionează de aici înainte numai cu ultimii 4 ani de studii, dar în cadrul ei îşi duce activitatea şi gimnaziul unic, devenit ulterior ciclul II, cu durata de 3 ani. La examenele de admitere pentru şcolile medii se fac discriminări între candidaţi, în funcţie de originea socială, fiind favorizaţi, după procentaje stabilite de minister, cei proveniţi din familii de muncitori şi ţărani săraci, chiar dacă aveau medii mai mici, pentru a înlesni formarea unei noi pături intelectuale „cu origine sănătoasă”, cum se spunea atunci. Elevii şcolilor pedagogice, proveniţi mai ales din mediul rural, n-au suferit prea mult datorită acestor dispoziţii, în schimb peste câţiva ani, în plină campanie de colectivizare, unii elevi buni au fost exmatriculaţi din şcoală pedagogică, pe motiv că sunt fii de chiaburi, făcându-li-se o mare nedreptate şi aducându-se prejudicii învăţământului prin îndepărtarea unor viitori învăţători valoroşi. Reforma învăţământului a adus pentru perioada următoare o oarecare stabilitate şi, după o scurtă perioadă de adaptare, activitatea Şcolii Pedagogice de Băieţi din Piatra-Neamţ intră în normalitate, calitatea procesului de învăţământ este în continuă creştere, iar promoţiile de absolvenţi din această perioadă au o bună pregătire, remarcându-se ulterior ca învăţători, profesori sau conducători de unităţi şcolare. Aceste rezultate pozitive se explică, în mare parte, prin îmbogăţirea colectivului didactic cu noi profesori de înaltă ţinută profesională, fie refugiaţi din Basarabia, ca profesorul de fizico-chimice Vladimir Humeni, fie surghiuniţi de la Liceul „Petru Rareş” pe motive politice, după ce unii fuseseră un timp şi privaţi de libertate, ca profesorul de istorie Aurel Rotundu sau cel de limba română, Victor Savin. Un cuvânt a avut de spus şi stabilitatea conducerii pe o perioadă mai îndelungată, în persoana profesorului de istorie Mircea Dan, înzestrat cu prestanţă şi înţelepciune, capabil să creeze o atmosferă prielnică pentru colaborarea şi bunele relaţii între profesori şi între aceştia şi elevi.

În vara anului 1950 avusese loc o reîmpărţire teritorial-administrativă, creându-se regiuni în locul judeţelor. Deoarece judeţul Neamţ a fost înglobat în regiunea Bacău şi s-a considerat că o singură şcoală pedagogică, cea din municipiul de reşedinţă, este suficientă pentru a satisface nevoia de învăţători şi educatoare a acestei regiuni, şcolile pedagogice din Piatra-Neamţ au intrat în lichidare începând din anul 1954. în anul şcolar 1955-1956, Şcoala Pedagogică nr.1 de Băieţi a preluat şi clasele de eleve ale Şcolii Pedagogice nr.2 de Fete, funcţionând în regim mixt. În vara anului 1956, după ce ultima promoţie de învăţători a ieşit pe poarta şcolii, localul rămas disponibil a fost preluat de Casa de Copii Băieţi. Aşa s-a destrămat o unitate şcolară cu tradiţie şi cu o experienţă didactică de 44 de ani, care se acumulase cu trudă, căci formarea viitorilor învăţători cere o anumită ambianţă, iar munca profesorilor din şcolile normale are o specificitate ce nu se poate însuşi decât în timp.

Calitatea absolvenţilor unităţii de învăţământ

Şcoala care a aruncat sămânţa pe ogorul sufletesc al acestor elevi, a urmărit cu interes drumul fiecăruia după absolvire. S-a bucurat şi de cei care, prin performanţele didactice şi activitatea socială, au devenit nume cunoscute, ca Ion Tomulescu, Traian Belcescu, Ioan Niculescu şi mulţi alţii, dar şi de cei care şi-au desfăşurat activitatea în locuri îndepărtate, uneori în anonimat, dar cu aceeaşi pasiune şi cu roade importante pentru comunitatea restrânsă în care au trăit.

Dintre absolvenţii Şcolii Normale „Gh. Asachi” s-au recrutat majoritatea directorilor de şcoli primare, care s-au dovedit, în cele mai multe cazuri, buni gospodari şi pricepuţi îndrumători ai învăţătorilor. Păşind pragul unor şcoli ca cea din Mădei (director Petrescu Mihai), Ceahlău (director Ungureanu Grigore), Sabasa (director Ana Aurel), Roznov (director Mihăilescu Nicolae), Grumăzeşti (director Croitoru Gheorghe), Lisa-Făgăraşi (director Stănilă Alexandru), ca să nu mai vorbim de cele din Piatra-Neamţ, Roman şi Tg. Neamţ, rămâneai impresionat de curăţenia şi ordinea ce domnea peste tot şi-ţi dădeai seama că „omul sfinţeşte locul”.

Mulţi dintre foştii absolvenţi ai şcolii normale s-au remarcat prin activităţile culturale, contribuind la realizarea unor ansambluri corale sau de dansuri populare, la crearea de colecţii etnografice sau chiar de muzee, la culegerea şi valorificarea folclorului sau au colaborat la diferite publicaţii. Vom ilustra aceste preocupări doar prin câteva exemple semnificative: învăţătorul Savinescu Ioan, din promoţia 1919, a elaborat, împreună cu preotul Cozma Constantin, o interesantă monografie a satului Humuleşti; David Mihai, din promoţia 1927, învăţător la Ghindăuani, a fost un fervent colaborator al revistelor „Apostolul” şi „Petrodava”, a scris o monografie a satului Ghindăuani şi a contribuit la organizarea Casei Memoriale Vasile Conta; Galinescu Teoctist, din promoţia 1942, este director fondator al revistei „Ţara Hangului”; Zamfirescu Petru, din promoţia 1939, a condus mult timp corul veteranilor din Piatra-Neamţ.

Unii dintre absolvenţii fruntaşi ai Şcolii Normale „Gh. Asachi”, după ce şi-au însuşit experienţa necesară în munca didactică, au revenit ca învăţători la Şcoala de aplicaţie, pentru a transmite această experienţă şi pentru a furniza modele noilor serii de elevi: Belcescu Traian, din promoţia 1919, autor al lucrării „Psihologia copilului de oraş”, apărută în 1933 în Ed. Cultura Românească; Niculescu Ioan, tot din promoţia 1919, coautor de manuale didactice pentru învăţământul primar şi învăţător de înaltă măiestrie didactică; Butnaru Petru, din promoţia 1920; Cojocaru Mihai, din promoţia 1925, colaborator la revistele „Preocupări didactice” şi „Apostolul” şi participant la cercetările arheologice ale preotului Constantin Matasă; Şerban Gheorghe, din promoţia 1930, învăţător foarte inventiv; Anton Dumitru, din promoţia 1934, devenit apoi profesor de pedagogie; Podoleanu Gheorghe şi Ciubotaru Gheorghe, din promoţia 1937.

Tot dintre foştii absolvenţi ai Şcolii Normale „Gh. Asachi” au fost recrutaţi o mare parte dintre revizorii şi inspectorii şcolari: Niculescu Ioan, Tomulescu Ion, Butnaru Petru, Cojocaru Mihai, Crăciun Ioan, Mancaş Nicolae, Podoleanu Constantin, Lamatic Constantin, Iftimie Alexandru, ulterior devenit profesor de limba română şi autor al monografiei Liceului „Petru Rareş”, Iacob Petru, Avadanei Neculai, Acasandrei Paul.

Tot învăţătorii au dus greul înfiinţării gimnaziilor unice (clasele V-VII) după 1948, deoarece, mai ales la ţară, erau puţini profesori faţă de cerinţele realizării învăţământului general şi obligatoriu de 7 ani. Nu trebuie să uităm nici faptul că foarte mulţi ofiţeri ce au luptat în cel de-al doilea război mondial au fost recrutaţi dintre învăţători, foşti elevi ai Şcolii Normale „Gh. Asachi”, care au dovedit prin faptele lor înaltul simţ al datoriei faţă de ţară. Sentimentele adânci patriotice pe care şcoala le-a sădit în sufletul lor i-a făcut să lupte până la sacrificiul suprem. Aşa se explică faptul că cel mai mare procent de eroi l-au dat ofiţerii proveniţi din învăţători. Din cei 800 de învăţători câţi avea judeţul Neamţ în acel timp, 65 au căzut eroic, dintre aceştia 35 fiind absolvenţi ai Şcolii Normale „Gh. Asachi”[47].

Buna pregătire a elevilor în Şcoala Normală „Gh. Asachi” din Piatra-Neamţ, care, după ce durata studiilor s-a prelungit la 8 ani, s-a apropiat, din punct de vedere al culturii generale, cu cea obţinută în licee, a dat posibilitate celor mai buni dintre ei să-şi continue studiile în învăţământul superior, devenind profesori sau îmbrăţişând alte profesiuni.

Unii dintre ei au revenit ca profesori la şcoala normală, pe băncile căreia au învăţat meseria de dascăl, realizând o legătură între generaţii: Niculescu Vasile, din promoţia 1920, absolvent al Facultăţii de Belle-Arte din Bucureşti şi pictor talentat, ca profesor de desen şi caligrafie; Anton Dumitru, din promoţia 1934, înzestrat cu har didactic, ca profesor de pedagogie; Buium Neculai, din promoţia 1941, ca profesor de muzică instrumentală şi, apoi, de filozofie şi logică; Simion Mircea, licenţiat al Facultăţii de Matematică din Iaşi, ca profesor de contabilitate şi cooperaţie; Vadana Mihai, din promoţia 1947, ca profesor de geografie; Irimia Neculai, din promoţia 1950, ca profesor de pedagogie şi director; Vadana Gheorghe, din promoţia 1950, ca profesor de desen; Mitrea Neculai, din promoţia 1951, ca profesor de pedagogie; Asmarandei Constantin, din promoţia 1951, ca profesor de fizică; Minuţ Petru, din promoţia 1952, ca profesor de muzică instrumentală; Grigorescu Gheorghe, din promoţia 1953, ca profesor de geografie şi director al şcolii; Vinca Mircea, din promoţia 1954, ca profesor de psihologie şi pedagogie; Ghiurea Eugen, din promoţia 1954, ca profesor de educaţie fizică.

Dintre absolvenţii Şcolii Normale „Gh. Asachi”, din această perioadă, deveniţi profesori la alte unităţi şcolare sau promovaţi în diferite funcţii s-au remarcat: Braharu Dumitru, profesor de istorie şi secretar al filialei din Cluj a Societăţii de Ştiinţe Istorice, şi Mehedincu Vasile, ambii din prima promoţie a şcolii; Filimon Virgil, din promoţia 1939, profesor de pedagogie şi vicepreşedinte al Consiliului Regional Bacău; Iftimie Gheorghe, din promoţia 1944, profesor de matematică, autor al lucrării „Jocuri logice” şi inspector şef al Inspectoratului Şcolar Municipal Piatra-Neamţ; Ţăranu Alexandru, din promoţia 1944, profesor de fizică şi director al Casei Pionierilor; Bordeianu Vasile, din promoţia 1949, inspector şef al Inspectoratului Şcolar Municipal Piatra-Neamţ; Vlad Constantin, din promoţia 1950, inspector general al Inspectoratului Regional Bacău şi apoi inspector general în Ministerul Învăţământului; Lupuşoru Mihai, din promoţia 1950, profesor de pedagogie şi director al Şcolii Normale din Bacău; Iacob Vasile, din promoţia 1951, inspector şef al Inspectoratului Şcolar Municipal Piatra-Neamţ; Chindea Constantin, promoţia 1952, profesor de istorie şi inspector al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava; Avadanei Constantin, din promoţia 1952, profesor de matematică la Liceul „Petru Rareş”, preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Matematice, filiala Piatra-Neamţ, şi coautor al unor lucrări de matematică; Creţu Mircea, din promoţia 1952, profesor de logopedie; Vacaru Dumitru, din promoţia 1952, custode al Muzeului Literaturii Române din Iaşi; Vlad Gheorghe, din promoţia 1952, secretar al Consiliului Municipal Piatra-Neamţ; Amaicii Gheorghe, din promoţia 1953, profesor de matematică şi preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Neamţ, Prof dr. Neculai I. Nediţă, profesor la Universitatea Bucureşti şi director la Editura Nedion Bucureşti, Prof. Dr. Stan Dumitru, promoţia 1977 – profesor la Facultatea de Filosofie, Univ Al I Cuza.

Puţini dintre absolvenţi nu au îmbrăţişat cariera didactică, remarcându-se în alte domenii: Creţulescu Onoriu, din promoţia 1920, a absolvit Facultatea de Belle-Arte şi a devenit pictor cunoscut; Azoiţei Constantin, din promoţia 1943, a devenit ziarist; Firea Victor, din promoţia 1944, s-a afirmat încă din şcoală ca sportiv de performanţă, devenind ulterior campion naţional şi internaţional de atletism, la proba de 3000 m obstacole, şi secretar al Federaţiei Române de Atletism; Alexandrescu Grigore, din promoţia 1944, geolog, cercetător la Institutul de Geologie al României; Botezatu Theodor, colonel, şi Corcaci Manole, ziarist, amândoi din promoţia 1949; Oancea Jenică, din promoţia 1950, director al Direcţiei Judeţene de Muncă şi Ocrotire Socială; Filipov Ion, din promoţia 1952, inginer agronom şi director al I.A.S. Girov, iar colegul său, Mocănaşu Constantin, director al Întreprinderii de Exploatarea şi Industrializarea Lemnului; Duşoiu Neculai, din promoţia 1953, inginer şi cercetător pe platforma Săvineşti.

O confirmare a valorii absolvenţilor Şcolii Normale „Gh. Asachi” o constituie faptul că unii dintre cei mai merituoşi au ajuns cadre universitare: Avadanei Mihai, din promoţia 1926, conferenţiar la catedra de psihologie-pedagogie a Conservatorului „G. Enescu” şi a Institutului Agronomic „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, care fusese un timp şi preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din jud. Neamţ şi director al revistei „Apostolul”; Diaconu Mihai, din promoţia 1942, profesor de rezistenţa materialelor şi teoria elasticităţii la Politehnica din Iaşi; Sârbu Ion, din promoţia 1942, doctor în ştiinţe economice, profesor la Institutul Politehnic din Galaţi, stabilit apoi la Londra, împreună cu cei doi copii, muzicieni consacraţi, a scris o monumentală lucrare despre „Vioara şi maeştrii săi de la origini până azi”; Alexandrescu Dumitru, din promoţia 1942, profesor de filologie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi şi lector timp de câţiva ani la Lectoratul de Limba Română din Paris; Pleşca Gheorghe, din promoţia 1942, lector în specialitatea geografie la Institutul de Perfecţionare a Cadrelor Didactice din Iaşi; Platon Gheorghe, din promoţia 1944, profesor de istoria modernă a românilor la Universitatea din Iaşi şi membru al Academiei Române; Scripcaru Gheorghe, din promoţia 1946, doctor în medicină, profesor şi rector al Institutului de Medicină şi Farmacie din Iaşi; Teşu Constantin, din promoţia 1949, doctor în pedologie, profesor şi rector al Institutului Agronomic din Iaşi; Frăsinel Neculai, din promoţia 1950, doctor în microbiologie moleculară, profesor la Facultatea de Medicină din Timişoara; Tărăboanţă Gheorghe, din promoţia 1950, profesor şi decan al Institutului Agronomic din Iaşi; Teşu Gheorghe, din promoţia 1950, colonel, apoi cadru didactic la catedra de desen tehnic a Institutului Politehnic Iaşi; Gologoz Gheorghe, promoţia 1952, asistent la Facultatea de Matematică a Universităţii din Iaşi.

Este, în primul rând, meritul lor de a se fi ridicat pe cele mai înalte trepte ale profesiunii didactice, dar să nu uităm nici contribuţia şcolii normale, pe parcursul celor opt ani de studii, în formarea matricei intelectuale şi morale, care a constituit o rampă de lansare pentru cei chemaţi. Relevantă în acest sens este mărturisirea emoţionantă a unui fost elev al Şcolii Normale „Gh. Asachi”, profesorul universitar Gheorghe Scripcaru: „Cultul pentru muncă, spune el, a fost prima virtute cu care am plecat din această şcoală şi din acest cult a decurs culpa nemulţumirii permanente pentru cele realizate şi, consecutiv, impulsul spre noi aspiraţii… Şcoala Normală, cu profesorii ei, mi-a structurat convingerea că sensul existenţei umane rezidă în valori, astfel că toată viaţa, cu profesorii mei în suflet, am căutat transcendenţa acestor valori, drept remediu al tuturor frustrărilor şi neliniştilor inerente vieţii”[48].

Ceva din viaţa de şcoală a rămas pentru totdeauna în adâncurile sufleteşti ale foştilor elevi, iar în spiritul mereu viu al şcolii se simt urmele seriilor de elevi, care l-au îmbogăţit şi i-au conturat personalitatea. De aici, atracţia reciprocă, ce se materializează periodic în aceste întâlniri de promoţie, devenite tradiţionale la Şcoala Normală „Gh. Asachi”. De obicei, programul acestora începe cu revederea colegilor şi profesorilor în curtea sau în holul şcolii, poate momentul cel mai emoţionant, deoarece fiecare lasă frâu liber manifestărilor de surpriză şi bucurie. El continuă, sub o formă mai solemnă, în sala de clasă. Aici, foştii elevi iau loc în bănci, iar dirigintele lor face apelul. Apoi, se dă cuvântul fostului şi actualului director, profesorilor şi elevilor, care evocă amintiri din viaţa de şcoală sau punctează evenimentele mai importante din viaţa lor. Urmează vizitarea şcolii şi o fotografie în grup, iar întâlnirea se termină cu o masă comună sau, uneori, cu o excursie în locurile pitoreşti ale judeţului Neamţ. Şi, astfel, capătă din nou viaţă şi strălucire vechile legături dintre colegi, dintre foştii elevi şi foştii profesori, în atmosfera familiară a şcolii.

Implicarea unităţii de învăţământ în formarea personalului didactic

Şcolile Normale din Piatra-Neamţ au constituit un centru de perfecţionare pentru învăţătorii din judeţul Neamţ şi chiar din alte judeţe. Începând din anul 1919 şi continuând în anii următori, aici s-au organizat examenele de definitivat pentru învăţătorii din judeţele Neamţ, Bacău, Roman, Piatra şi Ciuc[49]. De remarcat este faptul că, în anul 1925, primii trei clasaţi la aceste examene erau din judeţul Neamţ: Traian Belcescu – nota 10; Ioan Niculescu – nota 9,17; Petru Butnaru – nota 9,00. Şcolile Normale din Piatra-Neamţ erau preferate şi pentru desfăşurarea examenului de înaintare în gradul II a învăţătorilor din judeţele Neamţ, Roman şi Bacău[50]. De asemenea, au fost organizate, începând din 1920, aproape în fiecare an, cursuri de ajutor pentru învăţătorii din judeţele Neamţ şi Bacău şi cursuri de vară cu suplinitorii necalificaţi din judeţele Neamţ, Dorohoi, Botoşani, Fălticeni, Bacău, Iaşi, Fălciu, Vaslui, Tutova. În august 1939, Şcoala Normală „Gh. Asachi” a găzduit cursurile pe ţară de pregătire a conducătorilor de cămine culturale şi de iniţiere a echipierilor serviciului social, la festivitatea de deschidere participând ministrul secretar de stat al educaţiei naţionale, Petre Andrei. După război n-au mai existat asemenea preocupări până după 1948, când au reînceput cursurile de perfecţionare, dar grade didactice nu s-au mai acordat mult timp.

În perioada 1969 – 1977 în cadrul liceului a funcţionat Şcoala Postliceală de învăţători-educatoare iar între anii  1970 – 2003 liceul a fost Centru de perfecţionare a învăţătorilor şi educatoarelor din Judeţul Neamţ, organizând cursuri de perfecţionare; o parte a profesorilor au desfăşurat activităţi de îndrumare şi coordonare a lucrărilor ştiinţifico-metodice pentru obţinerea gradului didactic I sau au avut calitatea de membri sau preşedinte ai comisiilor pentru acordarea definitivării în învăţământ sau a gradelor didactice pentru învăţători şi educatoare.

În Liceul Pedagogic „Gh. Asachi” Piatra Neamţ îşi desfăşoară activitatea de îndrumare şi control la nivelul ISJ Neamţ aproape întreg corpul profesoral, repartizat astfel:16 profesori metodişti;  formatori judeţeni şi naţionali;  îndrumători în practica studenţilor şi a elevilor; 8 responsabili comisii metodice; 5 responsabili cerc pedagogic.

În perioada 1969 – 1977 în cadrul liceului a funcţionat Şcoala Postliceală de învăţători-educatoare iar între anii  1970 – 2003 liceul a fost Centru de perfecţionare a învăţătorilor şi educatoarelor din Judeţul Neamţ, organizând cursuri de perfecţionare; o parte a profesorilor au desfăşurat activităţi de îndrumare şi coordonare a lucrărilor ştiinţifico-metodice pentru obţinerea gradului didactic I sau au avut calitatea de membri sau preşedinte ai comisiilor pentru acordarea definitivării în învăţământ sau a gradelor didactice pentru învăţători şi educatoare.

În Liceul Pedagogic „Gh. Asachi” Piatra Neamţ îşi desfăşoară activitatea de îndrumare şi control la nivelul ISJ Neamţ aproape întreg corpul profesoral, repartizat astfel:16 profesori metodişti;  formatori judeţeni şi naţionali;  îndrumători în practica studenţilor şi a elevilor; 8 responsabili comisii metodice; 5 responsabili cerc pedagogic.


[1] Popovici, Panaite, Începuturile şcolii, în Anuarul „Un sfert de veac de activitate a Şcolii Normale de băieţi «Gh. Asachi» din Piatra-Neamţ”, 1939, p.8

[2] Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Judeţeană Neamţ, Fond Primăria Piatra-Neamţ, dosar 60 / 1912, fila 17.

[3] Ibidem, fila 18.

[4] Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Judeţeană Neamţ, Fond Şcoala Normală de Băieţi „Gh. Asachi” Piatra-Neamţ, dosar 1 / 1912-1913, fila 62. În unele documente apare sub numele de Şcoala Normală de Băieţi „Gh. Asachi”, iar în altele sub numele de Şcoala Normală de Învăţători „Gh. Asachi”.

[5] Focşa, Dimitrie, Mic istoric al şcolii, în „Anuarul Şcolii Normale de Învăţători «Gh. Asachi» Piatra-Neamţ pe anii 1917-1922”, tipărit de Tipografia „Lumina”, 1923, p.5.

[6] Belcescu, Traian, Amintiri, în Anuarul „Un sfert de veac de activitate a Şcolii Normale de Băieţi «Gh. Asachi» din Piatra-Neamţ, Tipografia „Gh. Asachi”, Piatra-Neamţ, 1939, p.31.

[7] Ibidem, p.36.

[8] Ghiţescu, Vasile, Cuvântare la patronul şcolii din 15 noiembrie 1927, în Anuarul Şcolii Normale de învăţători „Gh. Asachi” din Piatra-Neamţ pe anii 1927-1929, p.52.

[9] Focşa, Dimitrie, Şcoala în timpul războiului, în Anuarul „Un sfert de veac de activitate a Şcolii Normale de Băieţi «Gh. Asachi» Piatra-Neamţ”, 1939, p.10.

[10] Focşa, Dimitrie, Mehedincu, V., Anuarul Şcolii Normale „Gh. Asachi” din Piatra-Neamţ pe anii 1917-1922, Tipografia „Lumina”, Piatra-Neamţ, 1923, p.27-28. Casa Isăcescu a fost ocupată de Spitalul Român nr. 330 până la 1 noiembrie 1916 şi, apoi, de spitalele ruse, până în aprilie 1918; Casa Lalu a fost ocupată de Spitalul Român nr. 331, până la 1 noiembrie 1916 şi, apoi, de spitalele ruse, până în martie 1918; Casa Simionescu a fost ocupată de servicii ruseşti din octombrie 1916 până în aprilie 1918, iar localul Herşovici de Spitalul Român nr. 235, în perioada august 1916 – aprilie 1918.

[11] Ibidem, p.33. Ioan Dragan a fost mobilizat la Regimentul 15 şi, apoi, la Regimentul 55 Infanterie; Nicolae Stoenescu la Regimentul 6 Infanterie; Panaite Popovici la Serviciul Geografic al Armatei, iar Nicolae Petre la Marele Stat Major.

[12] Ibidem, p.33.

[13] Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Judeţeană Neamţ, Fond Şcoala Normală de Învăţători „Gh. Asachi” Piatra-Neamţ, dosar 2/1912-1919, filele 60-65.

[14] Stăhiescu, D. L., Vechile şcoli din judeţul Neamţ, în „Anuarul Liceului «Petru Rareş» din Piatra-Neamţ din anul şcolar 1932-1933”, p.98.

[15] Ibidem, p.100.

[16] Focşa, Dimitrie, Şcoala în timpul războiului, în Anuarul „Un sfert de veac de activitate a Şcolii Normale de Băieţi «Gh. Asachi» din Piatra-Neamţ, Tipografia „Gh. Asachi”, Piatra-Neamţ, 1939, p.11.

[17] Focşa, Dimitrie şi Mehedincu, Vasile, Anuarul şcolii„Anuarul Şcolii Normale de Învăţători «Gh. Asachi» Piatra-Neamţ pe anii 1917-1922”, tipărit de Tipografia „Lumina”, 1923, p.61.

[18] Ibidem, fila 72.

[19] Focşa, Dimitrie, Şcoala de aplicaţie, în „Anuarul Şcolii Normale de Învăţători «Gh. Asachi» Piatra-Neamţ pe anii 1917-1922”, tipărit de Tipografia „Lumina”, 1923, p.16.

[20] Focşa, Dimitrie, „Anuarul Şcolii Normale de Învăţători «Gh. Asachi» Piatra-Neamţ pe anii 1917-1922”, tipărit de Tipografia „Lumina”, 1923, p.86.

[21] Ghiţescu, Vasile, Cuvântare la patronul şcolii din 15 noiembrie 1927, în „Anuarul Şcolii Normale de Învăţători «Gh. Asachi» Piatra-Neamţ pe anii 1927-1929”, Piatra-Neamţ, p.53.

[22] Focşa, Dimitrie, Şcoala în timpul războiului, în Anuarul „Un sfert de veac de activitate a Şcolii Normale de Băieţi «Gh. Asachi» din Piatra-Neamţ, Tipografia „Gh. Asachi”, Piatra-Neamţ, 1939, p.14.

[23] Ghiţescu, Vasile, De la localurile vechi la cele de astăzi, în Anuarul „Un sfert de veac de activitate a Şcolii Normale de Băieţi «Gh. Asachi» din Piatra-Neamţ, Tipografia „Gh. Asachi”, Piatra-Neamţ, 1939, p.17. Şcoala funcţiona, în 1922, în următoarele clădiri:

v      Casa Isăcescu: bucătăria, sufrageria, şcoala de aplicaţie şi locuinţa directorului.

v      Casa Lalu: sălile de clasă, cancelariile, spălătoria, magazia de alimente.

v      Sala de gimnastică a Liceului „Petru Rareş”: dormitoarele.

v      Hotelul Metropol: dormitoare, locuinţele personalului, camera oficială.

v      Casa Gheorghiu, de pe str. Elena Cuza: dormitoare, locuinţa directorului şcolii de aplicaţie.

[24] Ibidem, p.21.

[25] [25] Anuarul Şcolii Normale de Învăţători „Gh. Asachi” Piatra-Neamţ pentru perioada 1929-1936, p.31.

[26] Ibidem, p.31.

[27] Tăzlăuanu, Ion, Muzee şcolare din judeţul Neamţ, în Anuarul „Un sfert de veac de activitate a Şcolii Normale de Băieţi «Gh. Asachi» din Piatra-Neamţ, Tipografia „Gh. Asachi”, Piatra-Neamţ, 1939, p.110.

[28] Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Judeţeană Neamţ, Fond Şcoala Normală de Învăţători „Gh. Asachi” Piatra-Neamţ, dosar 130 / 1938-1939, state de plată.

[29] Ibidem, dosar 144 / 1939-1943, fila 97.

[30] Ibidem, dosar 144 / 1939-1943, filele 36-37.

[31] Profesorul Alexandru Iftimie, pedagog al şcolii pe atunci, şi unul dintre puţinii martori ai acestei vizite inopinate, ne-o descrie astfel în memoriile sale, aflate în manuscris: „Prânzeam în bucătărie, alături de Dimonici, un elev refugiat din Basarabia, cu gândurile împrăştiate, când în spatele nostru am auzit apropiindu-se paşi apăsaţi, apoi salutul ostăşesc al bucătarului, care ciocnise cu zgomot călcâiele bocancilor. Ne-am întors, ridicându-ne în picioare. Era acelaşi grup de ofiţeri pe care îl văzusem la catedrală. Antonescu a gustat din bucatele aflate pe plită, găsindu-le delicioase, ceea ce era perfect adevărat, apoi s-a îndreptat către noi, întrebându-ne cine suntem şi în ce calitate ne aflăm acolo. I-am spus. Pe Dimonici l-a mângâiat, promiţându-i că peste două-trei săptămâni va putea să-şi revadă familia la Cetatea Albă. Mie mi-a cerut să-l conduc prin viitorul spital. Inspecţia, extrem de sumară, s-a încheiat cu cuvintele: «Spune comandantului să anunţe pe prefect şi pe primar că generalul Antonescu a ordonat ca în patru zile spitalul să fie în stare de lucru, crucea roşie să se vadă pe acoperiş, iar curtea şi ferma să fie curăţate de murdărie şi buruieni». Zicând acestea, conducătorul s-a urcat în maşină şi a făcut cale întoarsă… Aşa s-a încheiat întâlnirea mea cu generalul Antonescu, om scund, uşor adus de spate, în uniformă de cavalerist, cu pinteni şi rozete la cizmele roşii, cu nelipsita cravaşă în mână, cu privirea tăioasă şi rece, cu vorbe puţine, sentenţioase, rostite sacadat”.

[32] Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Judeţeană Neamţ, Fond Şcoala Normală de Învăţători „Gh. Asachi” Piatra-Neamţ, dosar 172 / 1941, filele 4 şi 13.

[33] Ibidem, dosar 172 / 1941, fila 5.

[34] Ibidem, dosar 144 / 1939-1943, fila 85.

[35] Au fost mobilizaţi mult timp profesorii Victor Andrei (din 1939 până în 1945), Constantin Garabedeanu (din 1941 până în 1945), Corneliu Iovănescu (din 1943 până în 1945), Valeriu Dron (din 1941 până în 1942), Vasile Popovici (în 1942 şi în 1943) şi toţi învăţătorii de la şcoala de aplicaţie.

[36] Ibidem, dosar 217 / 1943-1949, fila 12.

[37] Ibidem, dosar 289 / 1948 (dosarul nu e paginat).

[38] Ibidem, dosar 217 / 1943-1949, fila 17.

[39] Ibidem, dosar 217 / 1943-1949, fila 19.

[40] Ibidem, dosar 217 / 1943-1949, fila 20.

[41] Ibidem, dosar 200 / 1943-1946, fila 108.

[42] Ibidem, dosar 217 / 1943-1949, fila 32.

[43] Ibidem, dosar 200 / 1943-1946, condica de prezenţă.

[44] Ibidem, dosar 217 / 1943-1949, fila 62.

[45] Ibidem, dosar 217 / 1943-1949, fila 78.

[46] Ibidem, dosar 262 / 1946-1947, registrul de prezenţă a cadrelor didactice, nepaginat. Semnificative pentru lipsurile în care se zbăteau cadrele didactice sunt anunţurile din registrul de prezenţă, din care reproducem câteva:

v      1 februarie 1947: „Făina de porumb se va distribui cu începere de luni, 3 februarie. Domnii profesori sunt rugaţi să-şi aducă pungi”.

v      5 februarie 1947: „Domnii profesori sunt anunţaţi că se distribuie la secretariat câte două cutii de chibrituri contra cost 60 lei bucata”.

v      17 februarie 1947: „Pentru marmeladă bonul cartelă nr.48, câte 200 grame de persoană se distribuie la 7 martie”.

[47] Revista „Apostolul”, anul VIII, nr.5, din martie 1942. În perioada 22 iunie 1941 – 1 martie 1942 au căzut pe câmpul de luptă următorii învăţători absolvenţi ai Şcolii Normale „Gh. Asachi”, majoritatea fiind sublocotenenţi sau locotenenţi: Popescu Iorgu (promoţia 1920), Cojocaru Mihai (promoţia 1925), Barcan Spiridon (promoţia 1926), Vasiliu Gh. Vasile şi Popa Laurenţiu (promoţia 1927), Cimpoeşu Petru (promoţia 1929), Catană Vasile (promoţia 1930), Gherasim Ioan (promoţia 1932), Darie Ioan şi Stănciulescu Ioan (promoţia 1933), Vasiliu I. Vasile şi Găină Nicolae (promoţia 1934), Manoliu Crişu (promoţia 1936), Cotasa Gheorghe, Fuciuc Gheorghe şi Fulger Constantin (promoţia 1937), Bălan Nicolae, Sandu Ioan şi Irimia Nichita (promoţia 1938), Vereşteanu Dumitru, Popescu Virgil şi Grosu Teodor (promoţia 1939), Alexandrescu Constantin (promoţia 1940). Ulterior, aşa cum rezultă din evidenţele de la Asociaţia Veteranilor, au mai căzut eroic următorii absolvenţi ai Şcolii Normale „Gh. Asachi”: Cazacu Constantin (promoţia 1925), Lamatic Mihai (promoţia 1937), Panaite Gheorghe (promoţia 1938) şi Grumăzescu Mircea, Lepădatu Ioan, Tărăboanţă Constantin, Monoranu Neculai, Albuţ Constantin, Ionescu Traian (toţi din promoţia 1939). Tot din promoţia 1939, au fost deportaţi în Siberia, unde au decedat, Ptaşnic Victor, Velcov Alexandru şi Arnăutu Boris, proveniţi din Basarabia.

[48] Scripcaru, Gheorghe, Un gând de recunoştinţă la o aniversare, articol publicat în revista „Apostolul”, seria nouă, anul I, nr.9, noiembrie 1999, p.6.

[49] Ibidem, p.59-64. În anul 1931, au participat 63 candidaţi, iar în anul 1932, un număr de 106 candidaţi.

[50] Ibidem, p.64-69. La sesiunea decembrie 1932 – ianuarie 1933 au participat 175 candidaţi, iar la cea din iunie 1934, un număr de 64 candidaţi.

Licee

 

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: